Mircea Dinescu
translated from Romanian byAdam J. Sorkin and Lidia Vianu
The Romanian originals follow the translations.
The Door
While you lie on the shore of the dark water
you feel the fly of summer as it buzzes about you
and it’s not hard to decipher its message:
remember that you’re lugging a corpse on your back.
A ferocious steamboat suddenly goes up the Danube
its joints groaning like an empire,
dragging behind it forests and bridges
herds and houses
church steeples
stuck like snails to the hull,
a steamboat propelled onward
by a natural yet absurd law,
its belly full of peasant children
to be deposited like spawn at the river’s source.
Awakened by the splash of a bottle
thrown by a drunkard into the river
or by the sugar factory’s whistle
you return to your narrow room in silence
and try to make something out of nothing
glue a frame to a painting
whose painter will never be born
or perhaps
attach a doorknob to a wall
where there never was a door.
Ușa
Cum stai culcat pe malul apei negre
simți musca verii cum îți dă tîrcoale
și nu e greu să-i descifrezi mesajul:
ți-a amintit că duci un hoit în cîrcă.
Deodată urcă-un pachebot cumplit pe Dunăre
trosnind la-ncheieturi ca un imperiu,
tîrînd în urma lui păduri și poduri
cirezi și case
turle de biserici
lipite precum melcii de carenă,
un pachebot parcă mînat de-o lege
firească totodată și absurdă,
cu burta plină de copii de țară
să-i verse ca pe icre la izvoare.
Trezit de pleoscăitul vreunei sticle
zvîrlite de-un bețiv certat cu fluviul
sau de sirena fabricii de zahăr
te-ntorci tăcut în camera ta strîmtă
și-ncerci să-njghebi un lucru din nimic
să încleiezi o ramă la tabloul
al cărui pictor nici nu se va naște
sau și mai clar:
chiar să fixezi o clanță pe-un perete
în care nu există nici o ușă
The Terror of Common Sense
In my predisposition to consider things
from an unfavorable viewpoint
I’m beginning to believe that the gods buoyed up by a tide of beer
reach us at the table where we slander
their quite possibly impossible existence
until they disappear down to hell on expensive bicycles, all smiles.
Digestible reality:
I walk along the beach
and instead of water I find a notice
the sea is forbidden,
and because of a swarm of fierce wasps
chasing a car on the highway
and because those who were once bound upon the stake
now are required to supply their own wood
what’s left for me is to ask
how’s your family?
has your cancer spread?
do you enjoy your liberty?
yes you, common man,
a brick half eaten away at the temple
half in the decayed house,
you who place your hope in the milk bottle left on the threshold
office clerk railway worker match-seller
prophet of the timetable of the trams
you rebel against the meter reader
and fail to believe a whale can create an ocean
in public squares
and you’ve no idea whether you should call the police or an ambulance
when from my throat there gushes
a dazzling jet
of happiness or of blood.
Pocket Song
Death was younger than me
but some people made her toys
and taught her to grow up faster.
I know these are commonplaces that fatten up mankind
I know knife-grinders who hone principles
but let Madame Dior dream of fur collars
and inevitably the taiga fills with traps and blood.
You
who are used to finding the hermit’s horseradish
at the supermarket on the corner
I’ve the impression you’d brought oranges on a visit to a death bed,
for in this street God loves only up to number 24,
where Muslim homes begin and those of uncertain nationality
Romanians, Bulgarians, Albanians
even the Polish cavalry
with swords brandished before a Primark
just as before the Russians.
What teacher could school us
in the tinkling of coins
so we can learn it by heart
hidden deep inside the pocket
in hopes that History
never counts its change.
Teroarea bunului-simț
În pornirea mea de-a privi totul
dintr-un unghi neprielnic
încep să cred că zeii împinși de fluxul berii
ajung la noi la mese unde bîrfim desigur
posibila imposibila lor existență
pînă dispar surîzînd pe biciclete de lux în infern.
Comestibilă realitate:
cobor pe plajă
și-n locul apei găsesc un afiș
care anunță interzicerea mării
și fiindcă roiul sălbatec de viespi
fugărește un automobil pe șosea
și fiindcă cei ce-au stat pe rug acum cară vreascuri
nu-mi rămîne decît să întreb
ce-ți mai face familia
cum îți înflorește cancerul
cum îți tratezi libertatea,
om normal,
cărămidă jumătate mîncată de templu
jumătate în casa părăginită,
tu care speri în sticla de lapte lăsată pe prag
funcționar ceferist vînzător de chibrituri
profet în mersul tramvaielor
te revolți pe cititorul de contoar
și nu crezi că o balenă își poate inventa oceanul
în piețele publice
și nu știi dacă trebuie să chemi polițaiul sau ambulanța
cînd din gîtlej mi se înalță amețitor
jetul de fericire sau de sînge.
Cîntec de buzunar
Moartea era mai tînără ca mine
unii însă îi făceau jucărele
și o învățau să crească mai repede.
Știu că sînt locuri comune ce îngrașă omenirea
cunosc și eu tocilăriile unde se ascut principiile
dar cînd madam Dior visează gulere de blană
taigaua se umple inevitabil de capcane și sînge.
Dumneavoastră
care v-ați obișnuit să căutați hreanul pustnicului
în supermarketul de la colț
am impresia că veniți cu portocale în vizită la patul unui mort,
fiindcă pe strada asta Dumnezeu iubește numai pînă la numărul 24,
unde încep musulmanii și cei cu naționalitate incertă
romănii, bulgarii, albanezii
ba chiar și cavaleria poloneză
cu săbiile scoase în fața magazinului Aldi.
Ce profesor ar putea să ne predea
clinchetul monedelor mărunte
să-l învățăm pe de rost
ascunși în fundul buzunarului
cu speranța că Istoria
nu-și numără niciodată mărunțișul.
The Romanian originals follow the translations.
The Door
While you lie on the shore of the dark water
you feel the fly of summer as it buzzes about you
and it’s not hard to decipher its message:
remember that you’re lugging a corpse on your back.
A ferocious steamboat suddenly goes up the Danube
its joints groaning like an empire,
dragging behind it forests and bridges
herds and houses
church steeples
stuck like snails to the hull,
a steamboat propelled onward
by a natural yet absurd law,
its belly full of peasant children
to be deposited like spawn at the river’s source.
Awakened by the splash of a bottle
thrown by a drunkard into the river
or by the sugar factory’s whistle
you return to your narrow room in silence
and try to make something out of nothing
glue a frame to a painting
whose painter will never be born
or perhaps
attach a doorknob to a wall
where there never was a door.
Ușa
Cum stai culcat pe malul apei negre
simți musca verii cum îți dă tîrcoale
și nu e greu să-i descifrezi mesajul:
ți-a amintit că duci un hoit în cîrcă.
Deodată urcă-un pachebot cumplit pe Dunăre
trosnind la-ncheieturi ca un imperiu,
tîrînd în urma lui păduri și poduri
cirezi și case
turle de biserici
lipite precum melcii de carenă,
un pachebot parcă mînat de-o lege
firească totodată și absurdă,
cu burta plină de copii de țară
să-i verse ca pe icre la izvoare.
Trezit de pleoscăitul vreunei sticle
zvîrlite de-un bețiv certat cu fluviul
sau de sirena fabricii de zahăr
te-ntorci tăcut în camera ta strîmtă
și-ncerci să-njghebi un lucru din nimic
să încleiezi o ramă la tabloul
al cărui pictor nici nu se va naște
sau și mai clar:
chiar să fixezi o clanță pe-un perete
în care nu există nici o ușă
The Terror of Common Sense
In my predisposition to consider things
from an unfavorable viewpoint
I’m beginning to believe that the gods buoyed up by a tide of beer
reach us at the table where we slander
their quite possibly impossible existence
until they disappear down to hell on expensive bicycles, all smiles.
Digestible reality:
I walk along the beach
and instead of water I find a notice
the sea is forbidden,
and because of a swarm of fierce wasps
chasing a car on the highway
and because those who were once bound upon the stake
now are required to supply their own wood
what’s left for me is to ask
how’s your family?
has your cancer spread?
do you enjoy your liberty?
yes you, common man,
a brick half eaten away at the temple
half in the decayed house,
you who place your hope in the milk bottle left on the threshold
office clerk railway worker match-seller
prophet of the timetable of the trams
you rebel against the meter reader
and fail to believe a whale can create an ocean
in public squares
and you’ve no idea whether you should call the police or an ambulance
when from my throat there gushes
a dazzling jet
of happiness or of blood.
Pocket Song
Death was younger than me
but some people made her toys
and taught her to grow up faster.
I know these are commonplaces that fatten up mankind
I know knife-grinders who hone principles
but let Madame Dior dream of fur collars
and inevitably the taiga fills with traps and blood.
You
who are used to finding the hermit’s horseradish
at the supermarket on the corner
I’ve the impression you’d brought oranges on a visit to a death bed,
for in this street God loves only up to number 24,
where Muslim homes begin and those of uncertain nationality
Romanians, Bulgarians, Albanians
even the Polish cavalry
with swords brandished before a Primark
just as before the Russians.
What teacher could school us
in the tinkling of coins
so we can learn it by heart
hidden deep inside the pocket
in hopes that History
never counts its change.
Teroarea bunului-simț
În pornirea mea de-a privi totul
dintr-un unghi neprielnic
încep să cred că zeii împinși de fluxul berii
ajung la noi la mese unde bîrfim desigur
posibila imposibila lor existență
pînă dispar surîzînd pe biciclete de lux în infern.
Comestibilă realitate:
cobor pe plajă
și-n locul apei găsesc un afiș
care anunță interzicerea mării
și fiindcă roiul sălbatec de viespi
fugărește un automobil pe șosea
și fiindcă cei ce-au stat pe rug acum cară vreascuri
nu-mi rămîne decît să întreb
ce-ți mai face familia
cum îți înflorește cancerul
cum îți tratezi libertatea,
om normal,
cărămidă jumătate mîncată de templu
jumătate în casa părăginită,
tu care speri în sticla de lapte lăsată pe prag
funcționar ceferist vînzător de chibrituri
profet în mersul tramvaielor
te revolți pe cititorul de contoar
și nu crezi că o balenă își poate inventa oceanul
în piețele publice
și nu știi dacă trebuie să chemi polițaiul sau ambulanța
cînd din gîtlej mi se înalță amețitor
jetul de fericire sau de sînge.
Cîntec de buzunar
Moartea era mai tînără ca mine
unii însă îi făceau jucărele
și o învățau să crească mai repede.
Știu că sînt locuri comune ce îngrașă omenirea
cunosc și eu tocilăriile unde se ascut principiile
dar cînd madam Dior visează gulere de blană
taigaua se umple inevitabil de capcane și sînge.
Dumneavoastră
care v-ați obișnuit să căutați hreanul pustnicului
în supermarketul de la colț
am impresia că veniți cu portocale în vizită la patul unui mort,
fiindcă pe strada asta Dumnezeu iubește numai pînă la numărul 24,
unde încep musulmanii și cei cu naționalitate incertă
romănii, bulgarii, albanezii
ba chiar și cavaleria poloneză
cu săbiile scoase în fața magazinului Aldi.
Ce profesor ar putea să ne predea
clinchetul monedelor mărunte
să-l învățăm pe de rost
ascunși în fundul buzunarului
cu speranța că Istoria
nu-și numără niciodată mărunțișul.